Momente cumplite pentru familia, dar și pentru fanii celebrului tenor Placido Domingo! Acesta a ajuns de urgență pe mâna medicilor, din cauza mai multor complicații provocate de coronavirus.
Tenorul spaniol Placido Domingo, în vârstă de 79 de ani a fost internat de urgență într-un spital din Acapulco, după e ce a suferit mai multe complicații cauzate de infecția cu Covid-19. Potrivit presei internaționale, în aceste momente, starea lui este una stabilă, după cum afirmă medicii.
„Este în stare bună şi răspunde la tratament”, a declarat purtătorul de cuvânt al tenorului, pentru CNN. În urmă cu o săptămână, tenorul Placido Domingo a anunțat, pe contul lui de Facebook, faptul că suferă de coronavirus și a fost testat pozitiv.
Chiar dacă se afla într-o situație disperată, artistul nu a uitat să facă un apel către toți fanii lui, pe care i-a îndemnat să aibă mare grijă la igienă și să se spele pe mâini cât mai des, precum și să respecte toate recomandările impuse de autorități și de medici.
„Împreună putem lupta împotriva acestui virus şi să oprim actuala criză mondială pentru a ne întoarce la vieţile noastre de zi cu zi curând”, scria Domingo pe Facebook, în urmă cu o săptămână. Tenorul spaniol și-a dat demisia din funcția de director al Operei din Los Angeles anul trecut, după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală.